Linda Teodosiu lanseaza clipul "Reprogram My Heart"
Cel mai nou videoclip Linda Teodosiu, al piesei “Reprogram My Heart”, in versiunea Bodybangers Remix, re-editat special pentru Romania, va putea fi urmarit in premiera in Romania incepand de vineri, 23 iulie, pe site-ul www.trilulilu.ro:
“Reprogram My Heart” este cel de-al doilea single de pe albumul de debut al Lindei Teodosiu, “Under Pressure”, lansat intai in Germania si disponibil acum si in Romania. Discul are un tracklist de 14 piese pline de energie si a fost apreciat nu numai de fanii germani ai cantaretei, dar si de critica de specialitate.
Daca asta nu ar fi fost suficient, in primavara trecuta, Linda a fost invitata de Beyonce sa cante in deschiderea a patru concerte pe care americanca le-a sustinut in Germania!
“Vreau sa o felicit in primul rand pe Linda Teodosiu pentru succesul ei. Are multi fani in randul comunitatii noastre, astfel incat sunt bucuros ca a ales sa isi lanseze in premiera si exclusivitate pe Trilulilu versiunea remixata a single-ului “Reprogram My Heart” , a declarat Sergiu Biris, Directorul General Trilulilu ”.
Linda Teodosiu a devenit cunoscuta odata cu participarea la “Deutschland sucht den Superstar“ (versiunea germana a concursului “American Idol”). Artista nu a castigat competitia, insa a atras atentia intregii Germanii si nu numai.
Nici nu se putea altfel, caci Linda provine dintr-o familie de muzicieni – tatal ei este respectatul saxofonist roman Flavius Teodosiu, unchiul sau, un acordeonist de talie mondiala, iar bunicul, un talentat pianist. De altfel, alaturi de tatal sau, germanca de origine romana a urcat pe scena si acompaniat muzicieni celebri, printre care Gloria Gaynor, Jennifer Rush, Johnny Logan, Chris de Burgh sau Jessica Simpson.